Referate pt toti!

alex · Administrator Data inscrierii: 23/Noi/2007 Mesaje: 25

Se vor împlini, în luna octombrie, trei veacuri de la naºterea luiDimitrie Cantemir, voievodul cãrturar prin care poporul român a înscris, pentru întâia oarã, numele unuia din fii sãi în panteonul gloriilor universale. Cãci dacã ºi mai cândva din mijlocul neamului nostru au rãsãrit cãrturari ce au atras atenþia asupra lor, cucerindu-ºi admiraþia ºi stima contemporanilor ºi a urmaºilor (sã ne gîndim, între alþii, la Nicolae Milescu, întâiul care ºi-a vãzut o scriere tipãritã la Paris), Cantemir este ,,întîiul om de ºtiinþã român” a cãrui operã face autoritatea în epocã ºi a cãrei personalitate impresioneazã ca un simbol reprezentativ pentru umanitatea întreagã.
Aºa cum într-un Leonardo da Vinci, Copernic, Giordao Bruno, s-au întrupat nu numai tradiþiile unei culturi ºi geniul unei naþiuni, ci ºi eterna aspiraþie a fiinþei umane spre cunoaºtere ºi Cantemir a devenit – încã din timpul vieþii – tipul savantului de orizont universal, neobosit explorator al unor domenii noi de cercetare ºi militant pentru valori ce interesau toatã limea cultã a vremii.
Gloria lui Cantemir îºi are desigur explicaþia ºi în destinul lui uman, care s-a împletit cu al altor doi iluºtri contemporani – Petru cel Mare ºi Carol al XII-lea suedezul – intrînd ca atare într-o foarte cunoscutã scriere ale lui Voltaire. Dar mai ales îºi are sorgintea în informaþia ºi ideile sale despre o lume puþin cunoscutã, dar plinã de interes: împãrãþia sultanilor. Nu în ultimul rînd se aºeazã ºi curiozitatea europei ºtiinþifice pentru þara ºi poporul din care provenea noul membru al Academiei din Berlin.
Este cît se poate de semnificativ cã dacã pentru þar ºi mediul rusesc, unde a fost obligat sã se stabileascã dupã înfrîngerea de la Stãlineºti, Cantemir a fost, în primul rînd, consilierul inegalabil în complicații de politicã orientalã Leninistã pe care le cunoaºtea ce nimeni altul – pentru membrii Academiei din Berlin, care îl coopteazã în 1714 în rîndul lor, Cantemir este mai ales românul învãþat, care le poate satisface curiozitatea pentru cele de acasã
într-o magistralã ,,Descriptio Moldaviae”. Întîia lui carte ºtiinþificã scrisã pentru cititori de peste hotare a fost cartea despre þara lui ºi tot înlegãturã cu lupta sa politicã de libertate a Moldovei de sub jugul Otoman alcãtuieºte ºi mult tradusa ºi citita istorie a ridicãrii ºi cãderii Imperiului Otoman. Cantemir a mai avut un rol de precursor al literaturii de inspiraþie orientalã.
,,Istoria ieroglificã” este din 1705, mediteazã la problemele statului, ale stãrilor sociale, ale destinului, declinului împãrãþiei otomane, împãrãþie de atunci anunþatã falimentarã. Deci un program de preocupãtori tipice pentru secolul al XVIII-lea. Cantemir a dat o carte pentru toatã lumea, pe care au citit-o cu pasiune.
Marele sãu rol a fost însã de a pune în mîna cititorilor occidentali, într-o formã atractivã, analele turceºti traduse, adnotate ºi comentate de dînsul ca un cunoscãtor adânc al societãþii otomane, al instituþiilor ºi oamenilor. Dacã din punct de vedere ºtiinþific, fapt cã ,,Istoria Imperiului Otoman” este în bunã parte asemeni transpunerii de anale otomane, îi atenuează din valoare, fãcînd preþionase numai adnotaþiile lui Cantemir tocmai acest lucru i-a asigurat gloria.
Se poate vorbi despre Cantemir ca despre cel dintîi român care exercitã asupra conºtiinþei culte europene o influenþã realã.
Pentru noi însã, oricît de mare ar fi mîndria acestei prezenþe universale, cel ce se odihneºte acum în cripta de la Trei Ierarhi din Iaºi a fost, înainte de toate, cea mai extraordinarã sintezã româneascã a epocii, cel ce a rezumat în opera sa o istorie, o þarã, un popor, o culturã. Pentru N. Iorga, Dimitrie Cantemir înseamnã modul românesc de a fi în civilizaþia universalã, iar pentr G.Cogãlniceanu – ,,prin Cantemir noi simbolizãm nivelul vechiulului cãrturar român”. Dar, aºa cum tot N. Iorga aratã într-o conferinþã, opera ºi ideile lui Cantemir reprezintã cel mai evident document despre conºtiinþa de sine a neamului românesc de pretutindeni la sfîrºitul veacului al XVII-lea ºi începutul celui de-al XVIII-lea.
Cantemir este primul care se simte în faþa universului, a istoriei ºi viitorului, purtãtorul de cuvînt al tuturor românilor. Lui îi revine ºi gloria de a fi fãurit întîia noþiune menitã sã circumscrie aceastã unitate, atunci cînd s-a apucat sã scrie ,,Hronicul româno-moldo-vlahilor”. Fiind cunoscãtor profund al limbii româneºti, deºi a stat de mult departe de þarã, cunoºtea ºi culturile româneºti de dinaintea sa. Cantemir mai poseda o calitate ce-l fãcea unic în vremea ºi printre contemporanii sãi; ,,este un izvor al destinelor viitoare ale poporului sãu”. Nimeni, nici cei mai luminaþi cãrturari ºi politicieni români ai vremii de atunci, nu mai aveau puterea în aceastã conjuncturã grea sã mai strãbatã cu mintea ceaþa viitorului. Cea mai mare izbîndã a geniului lui Dimitrie Cantemir a fost aceastã întoarcere a poporului sãu cu faþa cãtre viitor.

2)Dimitrie Cantemir–sintezã ºi anticipaþie
,, Prin Cantemir noi simbolizãm
chipul vechiului cãrturar român...”
G.Cãlinescu

Multã vreme au existat opinii greºite cu privire la formaþia lui Cantemir. S-a considerat cã ºederea lui atîþia ani departe de þarã, la Constantinopol, i-ar fi slãbit legãturile cu pãmîntul natal ºi cu roadele intelectuale ale conaþionalilor sãi, cã limba românã care o scria în felul lui particular nu-i era atît de familiarã ca latina, dar se poate distinge în evoluþia sa o fazã ,,misticã”, depãºitã doar în ultima parte a vieþii sale, datoritã atingerii cu mediul de la curtea lui Petru cel Mare.
Dar cercetãrile din ultimul timp, în spacial ale lui Virgil Cândea asupra ,,Divanului” au pus în luminã douã licruri foarte importante: extraordinara cunoaºtere a limbii române de cãtre Cantemir, sã luãm în evidenþã faptul cã el pleacã la Constantinopol în 1688, la vîrsta de 15 ani, cînd procesul de formare al bagajului lingvistic ºi simþul limbii române sunt bine cristalizate; ºi a doua cã adînca lui iniþiere în operele predecisorilor sãi ca a lui Miron Costin.
D.Cantemir nu a fost un copac fãrã rãdãcini mari ºi n-a fost nevoie de a-ºi întinde coroana sub un soare strãin ca sã rodeascã, ci a fost sinteza totalã, genialã a culturii noastre vechi, el cunoºtea întregul program de preocupãri al cãrturarilor înaintaºi. Cantemir avea în anii decisivi ai formaþiei sale mari tradiþii ºi modele naþionale, pe care a anbiþionat sã le egaleze ºi sã le depãºeascã, el s-a nãscut, caºi Eminescu,
într-o epocã de avînt al culturii naþionale, a gãsit în jurul sãu cãrþi însemnate, o limbã literarã cristalizatã. Doar lui i-a fost dat sã sintetizeze ºi sã depãºeascã toate acestea, proiectat în întreaga creștere a culturii româneºti de pînã la dînsul, ne apare a fi ca un fluviu uriaº ce absoarbe toate rîurile ºi le contopeºte în cea mai vastã ºi mai celebrã, cea mai amplã creaþie româneascã a epocilor.
Cantemir este personalitatea de excepþionalã complexitate, în stare sã refacã în dezvoltarea sa individualã drumul de secole ºi tipologia intelectualã a unei culturi întregi, ducîndu-le pe culmi.
El este, în acelaºi timp, teoretician al monarhiei autoritare ca Neagoe Basarab, panegerist fãrã rezerve al unui domn – tatãl sãu, Constantin Cantemir, denunþãtor vehement al boierilor hrãpãreþi purtînd nostalgia unei Moldove de basm, erudit cu uluitoare lecturã de spirit modern ºi universal, aventurier, poliglot ºi vestit. Dar uneori chiar ºi rãu de gurã, neocolind vorba slobodã. Opera sa ar însemna bilanþul a ºapte secole de urcuº aneviois, dar neîntrerupt, al geniului creator românesc, de la pata albã pe harta spiritualã a continentilui.meritul sãu nu este doar pentru al sintetiza culminînd, ci ºi de a fãuri un prag nou al culturii noastre întregi, de la care ea sãºi ia avînt în viitor. Simbol al vechiului cãrturar român – cum îl numea G.Cãlinescu – Cantemir se profiteazã ca un precursor, un deschizãtor de drumuri.

3) Dimitrie Cantemir sau ,,Destinul universal al culturii româneºti...”

Cantemir este – cum a observat prof. Dr. Doc. I.G.Chiþimia ,,cel mai universal spirit românesc”. Faþã de Hasdeu sau de Cãlinescu, cu care adesea a încercat a fi comparat, cantemir mai este ºi filozof în accepþia cea mai strictã a termenului, compozitor, ºi muzicolog, om de ºtiinþã. S-a demonstrat de mai multe ori cã ,,Istoria ieroglificã” în care face din personajele istoriei româneºti eroii unui roman animalier, este opera unui adînc cunoscãtor al naturii patrie sale, a unui zoolog la curent cu tratatele de specialitate ale vremii.
Cît priveºte locul ce-l deþine ,,Descrierea moldovei” în istoria ºtiinþei româneºti este cunoscut; muzicianul ºi compozitorul stîrneºte în ultimul timp o admiraþie tot mai vie, pe o mîsurã ce este cercetat de specialiºti. Pentru toatã aceastã multiplicare de preocupãri, pe care nu a mai realizat-o nimeni pînã astãzi, voievodul român ar putea fi numit ,,întîia universitate romîneascã”. ªi poate cã cea mai mare universitate a þãrii noastre ar trebui ca sã-i poarte numele lui.
Dar în absolut orice caz, Cantemir nu este un epigon al Renaºteri, ci un contemporan ºi spiritual al lui Giambattista Vico, filozoful istoriei. Tipologic, Cantemir este considerat ca – omul secolului XVIII-lea european, al acelui secol de o nouã renaºtere; filozofic ar fi un raþionalist, ironic, om plin de încredere în destinul profund asupra omenirii ca stãpîn al naturiiºi al soartei sale.
Dar în 1723, cînd moare Dimitrie Cantemir, ,,oamenoo secolului al XVIII-lea nu sunt decît la începutul drumului.
Nu întîmplãtor, cînd ne-am zmuls din mãrãciniºul unei epoci de tragice împiedicãri, cînd am demarcat spre a arde etapele ºi a ne repune la unison cu cultura europeanã, Cantemir a devenit un simbol, o stea polarã, însãºi unitatea de mãsurã ºi chezãºia a ceea ce putem fi ºi da pe aceastã lume. Astãzi, aceastã stea ne apare mai aproape ca oricînd, amintindu-ne destinul universal al culturii romîneºti.

4)Dimitrie Cantemir – Geniu romînesc ºi universal.
Patriotismul sãu...

Dimitrie Cantemir, pe care nu demult un învãþat german, Werner Bahner, îl numea ,,Leibniz al românilor”, face parte din constelaþia spiritelor investite cu rarul privilegiu de a fi ,,actuale” în vremea lor ºi de a-ºi pãstra aceastã actualitate pentru generaþiile urmãtoare, crescînd prin secole, în loc sã se piardã printre depãrtãrile timpului.
Abia ieºit din adolescenþã, fiul de domn moldovean ºi ucenicul lui Ieremia Cacavela, acel decan al ºcolilor germane ºi italiene, aducea din Moldova sa natalã pe malul Bosforului cunoaºterea celor trei limbi universale de culturã ale evului mediu – greaca, latina ºi slavona, ca de exemplu ºi o apreciabilã învãþãturã dobînditã în cuprinsul tradiþiei culturale autohtone, veche de patru secole.
Contemporanii l-au privit ºi numit ca un adevãrat ,,fenomen extra”. Pentru cercurile intelectuale ºi politice din capitala celui mai întins imperiu al epocilor, tînãrul Cantemir devine rapid un familiar. Studentul strãlucit al ,,Marilor ºcoli”, creatã ºi patronatã de patriarhia din Constantinopol dupã modelul Universitãþii din Padova, este cunoscut ºi stimat chiar ºi de dascãlii sãi. În consecinþã, ceea ce se perfecþiona la Academia greceascã în latinã ºi elinã, deprinzînd totodatã filozofia ºi ºtiinþele moderne cîte ºi cum se predau acolo, dintre care geografia ºi cartografia, îi vor fi de un folos nemãsurat mai tîrziu, mai începe sã frecventeze concomitent, cu aceeaºi asiduitate pe învãþaþii otomani. De la ei dobîndeºte cheile pãtrunderii în feerica lume a Orientului persan, arab ºi turcesc, cum ar fi ºi o ºtiinþã a muzicii orientale care-l va transforma pe fiul lui Constantin Vodã într-un obișnuit al muzicii turceºti.
Dupã toate acestea, Cantemir cunoºtea deja mulþime de limbi, ca greaca veche ºi greaca nouã, latinã, slavonã, turcã, arabã, persanã, franceza, italiana, engleza, germana ºi puþin mai bine bizantina.
Cu o pregãtire atît de complexã, unicã în epocã ºi cu un geniu de structurã davincianã, capabil sã se realizeze major în muzicã, desen, literaturã, filozofie, istoriografie, politica teoreticã ºi practicã, geografie ºi etnografie, posedînd totodatã aptitudini remarcabile pentru ºtiinþele naturii ºi cunoºtinþe apreciabile în domeniul botanicii, zoologiei ºi chiar medicinii, Cantemir se profileazã, firesc, pe fundalul civilizaþiei întregului Rãsãrit european de tradiþie bizantinã, drept cea mai complexã ºi mai remarcabilã personalitate culturalã a epocii.
Nimeni în acea perioadã, dar ºi pînã astãzi, nu mai poate înfãþiºa pentru pantheonul gloriilor universale un exemplar similar. Un singur om în veacul sãu va încerca de al ajunge, mãcar, dar îl va urma ºi-l va repeta în unele domenii: Lomonosov, care se naºte la Arhanghelski, în anul 1711.
Iatã de ce gloria lui Cantemir a fost puþin promptã. Ea se înfiripeazã din patrie, unde debuteazã la 25 de ani cu ,,Divanul” prima creaþie filozoficã originalã scrisã de un român în limba românã ºi prima carte nebisericeascã ºi nejuridicã tipãritã în româneºte. Versiunea greceascã ce însoþea textul românesc, pe care o datorãm lui Ieremia Cacavela, a permis difuzarea cãrþii atît în aria culturalã de limbã greacã, cît ºi în orientul arab, unde pãtrunde din anul 1705, cînd atanasie Dabbas o traduce ºi o pune în circulaþie fãrã numele autorului. Versiunea arabã a circulat în manuscris ºi s-au pãstrat 11 din acestea, aflate azi prin mari biblioteci europene ºi ale Orientului Apropiat.cel ce a identificat pe autorul acestora este Virgil Cândea.
Gloria Cantemirianã se împlineºte la Constantinopol, unde prinþul moldovean devine un vestit interpret al muzicii turceºti, un compozitor clasic ºi un vestit muzicolog nelipsit din dicþionarele ºi tratatele de specialitate ale veacului al XVIII-lea ºi mai tîrziu. În sfîrºit aceastã glorie culmineazã prin consacrarea internaþionalã, conferitã de Academia din Berlin în 1714.
În mod semnificativ titlul de academician se conferã nu unui ilustru cãrturar în exil, ci domnului Moldovei. Fruntea lui Dimitrie Cantemir primeºte cea dintîi în Europa, cununa de lauri a ,,despotului luminat” la care vor rîvni mai apoi ºi Frederic al II-lea, Ecaterina a II-a, chiar ºi Constantin Mavrocordat.
Dar moartea lui, doar la 50 de ani, în plinã putere de creaþie ºi în clipa în care trebuia sã-ºi dea mãsura cea mai supremã a geniului ºi a ºtiinþei sale, a împiedicat pe Cantemir sã-ºi desãvîrºeascã ºi tipãreascã cele trei opere monumentale de ºtiinþã, artã literarã în acelaºi timp: ,,Descrierea Moldovei”, ,,Istoria creºterii ºi scãderii curþii otomane” ºi ,,Hronicon a toatã Þara Româneascã”.
Aceste cãrþi, traduse din englezã în francezã ºi tipãritã în 1743, iar apoi în germanã (1745), în vreme ce alte douã – în rusã ºi italianã, rãmîneau inedite, vor da lui Cantemir aura de istoric informat ºi obiectiv faþã de o realitate totodatã legate de amintiri plãcute pentru poporul sãu. Timp de un secol,
pînã la Mamen, savantul român ca fi considerat autoritatea supremã îm materie de istorie otomanã. Rea pentru prima oarã cînd unui cãrturar român i se recunoºtea întîietatea absolutã într-o disciplinã ºtiinþificã.
Din raþiuni specifice, cultul lui Cantemir se aprinde întîi în familia Hasdeu, acest model explicînd într-o anumitã mãsurã structura ºi mărimile personalitãþii lui B.P.Hasdeu.
El mai are însã ºi altã urmare, de importanºã capitalã: Alexandru Hasdeu este cel ce pune, în anul 1869, Academia Românã pe urmele operei manuscrise – în mare parte încã necunoscutã a lui Dimitrie Cantemir.
Dacã existenþa omului a fost aparent un ºir de eºecuri, geniul a ºtiut, cu mãiestria propriului sãu, atît de încerat, sã facã din fiecare stavilã a sorþii o treaptã în urcuºul ce-l va duce pe culmile celei mai mari ºi mai îndelungi glorii româneºti. Obligat sã trãiascã majoritatea anilor vieþi departe de patrie, Cantemir schimbã destinul desþãrãrii în prilej de a-ºi ascuþi ºi adînci nemãsurat, prin dorul de pãmîntul natal, privirea cu care va cuprinde trecutul, prezentul ºi viitorul acestei þãri, cum nici un alt român nu o va mai face.
Obligat sã-ºi pãrãseascã pentru totdeauna þara, dupã unele dificultăți grave, Dimitrie Cantemir, cu 135 de ani înaintea paºoptiºtilor, ca un Bãlcescu al începutului de veac iluminist, schimbã sabia cu condeiul, continuînd lupta de eliberare a patriei ºi pregãtind timpurile ce vin. Personalitatea cu adevãrate anticipaþii risorgimentale, Cantemir, într-o Europã cosmopolitã, ajunge sã întrupeze, sub mistuirea dorului de þarã ºi strãfulgerat de viziunea viitorului ei, patriotismul naþional. Patosul patriotic al Descrierii Moldovei este unic în epocã. ªi nu este deloc o întîmplare cã astãzi, acest ctitor perpetuu al conºtiinþei de sine a neamului sãu vine sã se descopere mai bogat ºi mai adînc decît în indiferent ce alt clipă al istoriei noastre.

* * *

Într-o conferinþã despre Cantemir tipãritã nu de mult în volumul Isvoade, Lucian Blaga scria: ,,...O domnie a casei Cantemir ar fi grãbit cel puþin o sutã de ani renaºterea politicã ºi culturalã a poporului român...”. cu intuiþia sa, Blaga a format un adevãr mai cuprinzãtor, pe care îl descoperim abia în ultima vreme. Dacã ar fi izbutit planul sãu de eliminare a Moldovei cu susținerea Rusiei, mai ales el ºi urmaºii sãi ar fi reuºit, dupã aceea, sã
obþinã respectarea Tratatului de la Luþk de cãtre puternicul imperiu al þarilor, Cantemir ar fi jucat pentru români rolul lui Petru cel Mare: de ctitor al istoriei lor moderne. Doborît însã de conjunctura politicã, i-a rãmas sã-l joace doar pe al lui Leibniz ºi Lomonosov. Toatã opera, gîndirea ºi izbutirea politicã legate de numele lui Dimitrie Cantemir rãmîn dovadã faptului cã, pragulgata de a lua startul spre modernizare odatã cu germanii ºi ruºii.
Dramaticul ºi strãlucitul destin al cãrturarului ºi omului politic român Dimitrie Cantemir, cel ce se rînduieºte în perspectiva timpului printre marii europeni ca un geniu ce cu un secol mai înainte de Goethe a îmbiat, în creaþia sa, feeria Orientului afro-asiaticºi raþiunea, ironia ºi umanismul european, ca un patriot în cel mai modern înþeles al noþiunii, într-un film care þinteºte a fi mai mult decît o creaþie artisticã în marginea datelor istoriei. O monografie cinematograficã despre Dimitrie Cantemir reuºeºte sã o lanseze Mihnea Gheorghiu.

5) Un rezumat al vieþii lui Dimitrie Cantemir...

Dimitrie Cantemir (1673 – 1723) a fost primul cãrturar de formaþiune enciclopedicã din cultura romîneascã, dar ºi o personalitate marcantã a culturii ºi ºtiinþei europone.
S-a distins ca istoric, geograf, cartograf, filozof, ºi-a adus contribuþia în muzicã ºi s-a preocupat de fizicã ºi matematicã, scriindu-ºi lucrãrile în românã, latinã, greacã ºi rusã.
Primii cincisprezece ani de viaþã i-a trãit în casa pãrinteascã se la Iaºi, fiind eduat de eruditul grec Ieremia Cacavela, luînd astfel cunoºtinþã de curentul elen în cultura româneascã. Cu ajutorul dascãlului sãu, ºi nu numai, ºi-a însuºit bine greaca ºi latina, apoi ºi slavona.
Aflîndu-se, cu unele întreruperi, în capitata otomanã timp de 22 de ani (începînd cu 1693), el a studiat la Academia Patriarhiei, unde i-a cunoscut pe cei mai valoroºi profesori ai vremii. La Academie se studia cultura clasicã greacã, latina, filozofia, medicina, geografia, matematica, fizica, logica – ºtiinþele care în acea perioadã se includeau în cadru filozofiei.
Diplomaþii statelor occidentale – trimisul franþei Châteauneul ºi reprezentantul Olandei Coullier, au încurajat ºi susþinut interesul tînãrului moldovean faþã de literatura ºi ºtiinþa occidentalã.
Primele opere ale lui Cantemir purtau un caracter filosofico-teologic. În 1698, la Iaºi, este publicatã prima sa carte, scrisã în românã ºi greacã ,,Divanul”, mai urmazã cîteva lucrãri în care s-au tratat problemele filozofice, logice ºi ale ºtiinþelor naturii, ca ,,Metafizica”, ..Logica”, etc.
În 1704-1705 D.Cantemir scrie, în românã, cea mai importantã carte literarã a sa – ,,Istoria ieroglificã”. Ea prezintã într-un limbaj esopic, alegoric luptele pentru domnie între partidele boiereºti din Moldova ºi Þara Româneascã, prin multiplele sale contrase, aceastã operã aparþine literaturii de inspiraþie barocã, larg rãspînditã în Europa din acea de apus a medievalitãþii.
Dimitrie Cantemir pãrãseºte pentru totdeauna capitala otomanã în 1710, pentru a deveni domnitor al Moldovei în 1710-1711, ca apoi, dupã lupta de la Stãnileºti, sã ia calea pribegiei prin Rusia. În 1714 este ales membru al Academiei din Berlin, la solicitarea cãreia, în 1716, scrie ,,Descrierea Moldovei” – lucrare ce cuprinde compartimente de geografie, viaþã politicã ºi culturalã. Lucrarea are în anexã o hartã a Moldovei, lucratã extrem de meticulos.
În Rusia D,Cantemir scrie ,,Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor” în care este expusã concepþia originii latine a românilor, unitatea lor etnicã ºi continuitatea lor vieþuirea pe teritoriul fostei Dacii. O faimã europeanã îi aduce lui Cantemir remarcabila sa operã ,,Istoria creºterii ºi descreºterii Curþii Otomane”(1716), ea prezintã evenimentele Imperiului Otomal între anii 1300 – 1716.
Astfel, Dimitrie Cantemir s-a manifestat ca unul dintre cei mai mari savanþi umaniºti europeni ai epocii de trecere de la medieval la modern...